„STRATEGIES FOR PROFIT”
Programul „STRATEGIES FOR PROFIT” ofera module de training personalizate flexibilizate la nevoile specifice de instruire ale clientului. Metodele de lucru abordeaza aspecte teoretice generale dar mai ales pun accent pe aplicatiile practice specifice domeniului din care face parte grupul tinta (management, afaceri, administratie, servicii, etc.)
Cuvintele cheie pentru programul nostru sunt performanta, dinamism, flexibilizare, profesionalism.
Programul este structurat astfel incat sa ofere module flexibilizate ca si continut in functie de domeniul grupului tinta, pozitia sa in cadrul organizatiei si nivelul acestuia de pregatire: EXPERT BASICS JUNIOR BASICS SENIOR
DANIEL STROI MARIUS ŞARAMET
psiholog specialist psiholog specialist
JOCURI PSIHOLOGICE COLECTIVE
Activităţi formative pentru dezvoltarea coeziunii în echipele de lucru
Daniel Stroi este psiholog specialist în cadrul unei instituţii a Ministerului Afacerilor Interne, din anul 2002; are experienţă în examinarea psihologică a unor game largi de personal militar, în evaluări psihologice pentru activităţi cu grad ridicat de risc; a desfăşurat activităţi de diagnoză organizaţională în scopul optimizării managementului resurselor umane. A publicat numeroase articole de specialitate în publicaţii ale M.A.I. Arii de interes: problematica credibilităţii şi comportamentul non-verbal, teoriile cogniţiei sociale, teoria deciziilor în condiţii de incertitudine, teoriile normelor sociale, managementul stresului profesional. E-mail: danpsyro@yahoo.com
Marius Şaramet psiholog specialist în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, cu o experienţă profesională de peste zece ani. În decursul celor zece ani de activitate profesională, a desfăşurat evaluări psihologice în scopuri diverse: selecţia personalului pentru executarea misiunilor cu grad sporit de risc, selecţia conducătorilor auto din instituţiile Ministerului Afacerilor Interne precum şi activităţi de consiliere psihologică a personalului.
Conduce activitatea de specialitate în cadrul Laboratorului Psihologic pentru siguranţa circulaţiei existent la nivelul I.J.J. Suceava. A participat la diverse manifestări ştiinţifice din domeniul psihologie militare, psihologiei muncii şi psihoterapie.
Domenii de interes : problematica coeziunii microgrupurilor, psihoterapie, patologia psihosomatică, psihologia aplicată în domeniul siguranţei circulaţiei
e-mail : cabinet@psihoterapiesuceava.ro msaramet@yahoo.com
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE
- CLIMATUL PSIHOSOCIAL
- CLIMATUL PSIHOSOCIAL ÎN FUNCŢIUNE
Studiu de caz – Coeziunea în structurile de intervenţie
III. PRECIZĂRI METODOLOGICE
- PERCEPŢIA ÎN GRUP
Jocul 1 Atribuirea Calităţilor
Jocul 2 Lupta Pentru Resurse
Jocul 3 Alegerea Vecinilor
- COOPERAREA ÎN GRUP
Jocul 4 Alege Posterul
Jocul 5 Pătratele
- DECIZII ÎN GRUP
Jocul 6 Dilema Prizonierului
Jocul 7 Consiliul De Administraţie
VII. LIDERUL ÎN GRUP
Jocul 8 Jocul Oglinzilor
VIII. NORME ÎN GRUP
Jocul 9 Întemeierea Satului
- COEZIUNEA GRUPULUI
Jocul 10 Secretele
Jocul 11 Orbul Care Vede
- ÎNCHEIERE
- Criterii pentru evaluarea succesului intervenţiilor în grup
- Aspecte Etice
XI.BIBLIOGRAFIE
ISBN s.a.m.d.
În această lucrare veţi găsi…
… o suită de exerciţii aplicative de grup, prezentate într-o manieră concretă şi practică pentru a favoriza exersarea lor de îndată ce psihologul interesat identifică factorii necesari pentru acest demers în organizaţia sa.
… comentarii pertinente şi aplicate asupra fenomenelor psihologice care constituie, în ultimă instanţă, obiectivele principale a desfăşurării exerciţiilor.
… indicaţii metodologice pentru favorizarea surprinderii proceselor psihologice ce au loc în cadrul fiecărei activităţi descrise, dar şi alternative “de jucat” care permite libertatea de inovaţie psihologului coordonator al jocurilor.
… referiri la o serie de aspecte etice a căror neglijare sau tratare superficială poate duce la compromiterea beneficiilor urmărite de psiholog sau chiar la efecte contrare, negative.
… nu în ultimul rând, o invitaţie către toţi specialiştii interesaţi să conceapă, să adapteze, să experimenteze asemenea activităţi, să-şi permită libertatea de a imagina şi “pune în scenă” design-uri formative care să-i impună ca experţi în domeniul relaţiilor interpersonale şi de grup în interiorul organizaţiei în care îşi desfăşoară activitatea.
În această lucrare nu veţi găsi…
… descrierea de teorii ale dinamicii sociale, dinamicii de grup, comunicării grupale, fenomenelor de leadership, deciziilor de grup, influenţei sociale ş.a.m.d.; apreciem că pentru specialistul interesat de aprofundarea temeiurilor teoretice a acestor fenomene, literatura de specialitate îi pune la dispoziţie instrumentele necesare; ne îndoim de faptul că am fi putut prezenta mai bine aceste consideraţii teoretice decât cei care şi-au propus în mod expres acest lucru, iar o simplă reluare a lor ar fi avut un aspect redundant şi ar fi estompat caracteristica de “lucrare practică” pe care dorim s-o atribuim acestei cărţi.
… descrierea unor şedinţe de psihoterapie de grup, nici a unor activităţi de consiliere şi în general am încercat să evităm să introducem vreo conotaţie clinică demersului nostru; nu suntem specialişti în acest domeniu şi ne recunoaştem limitele. Activităţile prezentate se înscriu în curentul formativ, educativ, propunându-şi amelioarea performanţelor individuale în grup, ceea ce apropie conţinutul volumului de zona de coaching sau training, mai curând decât de zona de terapie.
… certitudini, efecte garantate, soluţii miraculoase la problemele de natură psihologică din organizaţia în cadrul căreia doriţi să aplicaţi jocurile; pentru fiecare activitate sunt prezentate metodologia de desfăşurare şi comentarii mai scurte sau mai aprofundate care să orienteze psihologul coordonator cu privire la obiectivele exerciţiilor. În privinţa rezultatelor, acestea depind în mare măsură de modul de pregătire a fiecărei activităţi în parte, de tipul de organizaţie sau grup în care se desfăşoară, de obiectivele manifeste (şi cele ascunse) pe care şi le propune psihologul şi, evident, de priceperea, experienţa şi motivaţia acestuia.
CUVÂNT ÎNAINTE
Domeniul activităţilor de dezvoltare a coeziunii în echipele de lucru se caracterizează printr-o evidentă evoluţie atât în planul cercetărilor empirice, cât şi în cel al praxisului ameliorativ dezvoltat pe terenul psihologiei sociale. Interesul crescut pentru intervenţia psihosocială la nivelul grupurilor certifică alegerea unei teme care să dezvolte problematica activităţilor formative pentru grupurile care activează ca echipe de lucru.
Grupul reprezintă forma principală de manifestare a componentei sociale a umanului, ceea ce generează un puternic efect de atracţie afectivă al grupului. Dacă activitatea grupului este circumscrisă unei activităţi comune (de exemplu muncii sau studiului împreună), funcţiile grupului se redefinesc şi dinamica grupului se modelează în funcţie de orientarea tuturor membrilor către acest scop comun. În acest context, grupul dobândeşte coeziune manifestată prin moduri comune sau relaţionate de a acţiona şi prin sentimentul de fuziune afectivă. În funcţie de o multitudine de factori interni sau externi grupului, aceste mecanisme naturale pot suferi deteriorări sau manifestări dizarmonice care blochează accesul către caracterul de echipă al grupului. În acest context, intervenţia specialistului în intervenţie psihosocială este binevenită şi de multe ori chiar necesară.
Privită din această perspectivă, lucrarea propusă spre publicare de autorii Daniel Stroi şi Marius Şaramet poate deveni interesantă atât pentru personalul care oferă servicii de intervenţie psihosocială ameliorativă la nivelul grupurilor, pentru personalul responsabil de dinamica resurselor umane cât şi pentru specialiştii în consiliere, pentru formatori şi cadre didactice.
Lucrarea Jocuri psihologice colective Activităţi formative pentru dezvoltarea coeziunii în echipele de lucru se caracterizează printr-o orientare spre domeniul intrumental-aplicativ, oferind totodată cititorului o suficientă ancorare în registrul teoretic al domeniului. Problemele conceptuale şi cele de natură aplicativă sunt prezentate unitar, ceea ce conferă lucrării caracterul de ghid practic.
În primele trei capitole, autorii atrag atenţia asupra dimensiunii psihosociale vizate pentru a fi obiect al intervenţiei – climatul psihosocial – şi calibrează aparatul conceptual ce urmează a fi utilizat la finalitatea lucrării. Este de remarcat accentul aşezat de autori în analiza conceptuală asupra substanţei afective a grupului – climatul grupului. Jocul psihologic este definit în perimetrul intervenţiei care activează experienţe, care induce insight-uri intrapersonale şi, totodată, produce demaraje ale dinamicilor interpersonale, intra şi intergrupale iar grupul social este particularizat la dimensiunile care permit o reală valorificare a schimbării cu dinamică pozitivă. În această etapă autorii manifestă o evidentă preocupare pentru dimensiunea proiectării acestui tip de activitate, cititorul fiind convins până la finele capitolului Metodologie de faptul că utilizarea jocurilor psihologice nu este o joacă, ci un act de preelaborare atentă şi responsabilă a fiecărei etape. În următoarele şase capitole se cristalizează contribuţia lucrării la domeniul intervenţiei psihosociale asupra grupului, fiecare capitol surprinzând dimensiuni ale vieţii de grup care pot deveni, in lipsa unui management corespunzător, surse de tensiuni şi disfuncţionalităţi cu potenţial crescut de risc. Sunt, astfel, puse la lucru practici de intervenţie de tip ludic menite să acţioneze asupra percepţiei la nivelul grupului (Atribuirea calităţilor, Alegerea vecinilor, Lupta pentru resurse), să coordoneze cooperarea în cadrul grupului (Alege posterul, Pătratele), să evidenţieze probleme specifice ale deciziei specifice situaţiilor grupale (Dilema prizonierului, Consiliul de administraţie), să analizeze problematica liderului (Jocul oglinzilor) şi să modeleze coeziunea grupului (Secretele, Orbul care vede). Lucrarea propune în penultimul capitol o binevenită trecere în revistă a criteriilor necesare pentru a evalua succesul intervenţiilor la nivelul grupului, ceea ce permite cititorului ca, aplicând exerciţiile ludice cuprinse în această lucrare, să poată pune în act nu doar o serie de demersuri de tip experimental, ci să beneficieze de un set de instrumente a căror eficienţă poate fi probată în mod concret. Aspectele etice, abordate atât secvenţial, pe parcursul exerciţiilor prezentate cât şi sintetic, ca element considerat necesar pentru încheierea lucrării, aşează întregul demers al autorilor într-o tonalitate responsabilă, purtând girul maturităţii şi al experienţei profesionale.
Cartea este scrisă în paradigma demersurilor aplicative. Stilul de redactare se caracterizează prin accesibilitate şi rigoare practică, fără a renunţa, însă, la elementele teoretic-explicative cu rol clarificator care vin să însoţească cititorul atunci când este necesar. Tonul lucrării este unul cu tentă optimistă, încurajând cititorul către acţiune şi invitând, în acelaşi timp, la prudenţă profesională.
În sinteză, lucrarea militează implicit pentru domeniul intervenţiei psihosociale ancorate în rigoarea metodologică necesară unui praxis eficient, aducând elemente concret dimensionate dinamicii de grup.
Din perspectiva consideraţiilor anterioare, recomandăm cititorilor lectura acestei lucrări sugerându-le o reflecţie asupra propriilor practici din perspectiva notelor problematizante ce vor fi întâlnite şi deschiderea optimistă şi responsabilă către îmbogăţirea propriului bagaj instrumental-ameliorativ la nivelul grupului.
Conf. univ. dr. Doina Maria Schipor
- CLIMATUL PSIHOSOCIAL
Organizaţiile sunt ansambluri constituite în vederea atingerii unor obiective determinate. Geneza apariţiei lor stă în constatarea, probabil inconfortabilă, că anumite lucruri nu pot fi realizate decât împreună cu ceilalţi oameni. Argyris a menţionat foarte clar acest fapt: oamenii îşi pot atinge obiectivele în organizaţie într-cât acestea “pot fi cel mai bine realizate colectiv” (Argyris, 1964). Cu siguranţă la această concluzie s-a ajuns după o istorie îndelungată de încercări şi erori a diverselor modalităţi de a face lucrurile “să meargă”. Între omul primitiv mâncat de leu pentru că nu a avut inspiraţia “să-şi păzească spatele” şi multinaţionalele din zilele noastre se întinde o istorie zbuciumată a relaţionărilor de voie şi mai ales de nevoie între fiinţele umane ce doreau s-şi atingă fiecare scopul său. A fost probabil una din rănile narcisice ancestrale această constatare amară că în singurătatea sa, persoana este limitată în resurse, energie şi inteligenţă, mai ales când visele şi “necesităţile construite” sunt ambiţioase. Evident, după atingerea obiectivelor cu ajutorul grupului, alte beneficii secundare, dintre care nu lipsesc socializarea, într-ajutorarea, structurarea timpului în comun, au avut darul de a atenua senzaţia de eşec individual. Deplasarea de la poziţia paranoidă, “cine este celălalt şi ce vrea de la mine ?” la poziţia altruismului interesat, “trebuie să îl sprijin ca să-mi pot atinge obiectivul meu” este de fapt progresul evoluţiei societăţii umane.
Unitatea unei organizaţii nu a fost un dat iniţial, ci a presupus multe negocieri şi reaşezări a obiectivelor, funcţiilor şi interacţiunilor dintre actorii sociali. S-a constatat că la acest nivel contează acceptarea ideii de interdependenţă, s-au “inventat” funcţiile, rolurile şi statusurile, toate adaptate în scopul atingerii obiectivelor propuse. O neplăcere suplimentară s-a ivit probabil atunci când fiecare a înţeles că pentru a lucra eficient în echipă trebuie să cedeze ceva din independenţa sa, din autocontrolul personal. Aşa au apărut liderii, s-a instituit ideea de autoritate şi ierarhie. S-a ajuns curând la constatarea că organizaţia este compusă din persoane care formează un întreg şi chiar dacă fiecare are propriile sale interese şi sensibilităţi, menirea lor este de a răspunde la constrângeri, de a lucra, de a se coordona cu ceilalţi indivizi, de a coopera, de a exersa sau de a suporta autoritatea. Diferenţele inter-individuale un dispar prin simpla asociere la o modalitate comună de a lucra, iar grupurile care se constituie în interiorul unei organizaţiei, îndeosebi cele informale, reflectă aceste diferenţe prin intermediul unor alianţe sau conflicte care se nasc în interiorul organizaţiei. Acceptul de a coopera intră deseori în contradicţie cu nevoia personală de a-şi urmări fiecare interesul, iar din această permanentă tensiune psihologică şi socială se naşte şi se întreţine dinamica grupului şi energia necesară rezolvării problemelor.
Atitudinile, reprezentările, fantasmele pe care le au unii despre ceilalţi (în primul rând ale celor cu care lucrează împreună), solidarităţile, simpatiile şi invidiile interpersonale joacă roluri esenţiale. Alte relaţii pot de asemenea traversa organizaţia, fie că este vorba de cunoştinţe interioare şi exterioare acesteia, fie că au existat anterior relaţii de grup pe care jocul promovărilor şi intereselor le-au slăbit şi care nu sunt mai puţin prezente chiar dacă invizibile unui “ochi neavizat”. Toate acestea credem că le putem reuni sub termenul generic de „climat psihosocial„. El este un sistem de referinţă pentru fiecare persoană în alegerea comportamentului său, în procesul de adaptare a conduitei şi a modului de interrelaţionare în cadrul organizaţiei. Starea psihică a fiecărui membru a organizaţiei este influenţată mai mult sau mai puţin de climatul psihosocial, ceea ce conduce la satisfacţie sau insatisfacţie, echilibru sau conflicte, la eficienţă sau ineficienţă. Nici un membru al grupului nu scapă influenţei climatului de grup, iar fiecare îşi poate aduce o contribuţie variabilă la construirea, evoluţia şi polarizarea acestuia. Nu există aşadar actori “nevinovaţi”, perpetue victime a climatului psihologic din organizaţie.
Plecând de la această constatare trebuie să subliniem ideea conform căreia grupul acţionează într-o manieră unitară, de sine stătătoare, numai din momentul în care a atins un nivel minim de coeziune, când s-au format diverse structuri de relaţionare şi colaborare în care sunt incluse toţi membrii săi. Fireşte că nu toate persoanele sunt integrate şi nici măcar interesate să facă parte din toate structurile organizaţiei. Însă cu cât participarea or în fiecare structură este mai mare cu atât este mai ridicată coeziunea şi invers, cu cât rămân în afara diverselor structuri mai mulţi membri, cu atât coeziunea este mai scăzută. “Coeziunea poate fi considerată drept cea mai importantă variabilă de grup deoarece, tocmai datorită ei, grupul există, se menţine şi funcţionează ca o entitate coerentă, relativ de sine stătătoare” (Golu, 1971).
Studiile din domeniul psihologiei organizaţionale acordă o importanţă deosebită fenomenului coeziunii de grup, apreciindu-se că el are implicaţii semnificative asupra comportamentului angajaţilor în grupurile de lucru. Diverşi autori inventariază consecinţele pozitive ale coeziunii în planul comportamentului în grup. Dintre acestea amintim cu titlu de exemplu:
- participarea activă la activităţile grupului, datorată faptului că indivizii sunt motivaţi şi implicaţi emoţional, fapt care se reflectă în eficienţa comunicării în interiorul grupului, fluctuaţie voluntară redusă a membrilor sau absenteism redus;
- succesul grupului de lucru; grupurile de lucru sunt foarte eficiente în atingerea propriilor scopuri, prin calitatea activităţilor desfăşurate de membrii săi şi a participării lor la îndeplinirea sarcinilor, în condiţiile unei conformări active la norme;
- formarea şi dezvoltarea sentimentului de apartenenţă, specific grupurilor coezive, prin care fiecare membru se identifică şi valorizează ca parte a respectivului grup, contribuie la crearea imaginii unicităţii grupului, aderă la valori şi îşi afirmă apartenenţa prin simbolurile specifice grupului.
Funcţia motivatoare a climatului psihosocial exprimată de Vlăsceanu descrie într-un mod adecvat maniera în care noi înţelegem relaţia persoană – climat – organizaţie: “climat în care necesităţile individului să poată fi integrate în necesităţile organizaţiei şi prin care individul să-şi poată satisface cel mai bine propriile scopuri, muncind pentru scopurile organizaţiei” (Vlăsceanu, 1993).
Odată stabilită importanţa climatului în cadrul grupului de lucru, propunem prin intermediul acestei lucrări cateva modalităţi practice prin care acesta poate fi consolidat, pentru a cunoaşte în orice moment pe ce forţă colectivă se poate conta, dacă există disfuncţionalităţi la nivelul inter-relaţiilor în grup, depistarea acestora şi soluţionarea lor cu ajutorul liderilor formali şi a celor informali, adică a celor care au putere de influenţă în cadrul grupului. Credem noi că îmbunătăţirea climatului psihosocial are ca efect central dezvoltarea coeziunii între membrii grupului, fapt ce se traduce într-o premiză a ameliorării performanţelor grupului, a nivelării asperităţilor de idei şi caracteristici individuale.
Atunci când un anumit grup face apel la un specialist în dezvoltare personală şi intervenţie psihosocială (psiholog, formator, coach, trainer), acest lucru presupune un motiv asumat de acel grup: poate fi vorba de formare, de intervenţie sau chiar de terapie; important este că oamenii participă pentru a trăi, a cunoaşte, a înţelege ceva care are legătură cu orice proces de grup sau cu relaţiile interpersonale. În toate aceste cazuri, este vorba de folosirea unui proces de schimbare şi, în principal, de instruire, înţeleasă în sensul cel mai larg. Iar psihologii-coordonatori ai grupului, indiferent dacă au o motivaţie şi o experienţă profesională suficiente, „strâng date, descoperă situaţii inductorii, definesc acte iniţiatorii, creează instrumentele de abordare a grupurilor, născocesc secvenţe pedagogice, încearcă să-şi codifice demersul, stabilesc instrumente de intervenţie, preocupându-se în cele din urmă de obiectivare” (De Visscher, 1998).
Sintagma utilizată în lucrare, anume cea de jocuri psihologice, indică faptul că o anumită persoană, numită de noi psiholog-coordonator (dar se pot utiliza şi alte denumiri la fel de potrivite) sugerează, orientează sau dirijează activitatea şi îşi asumă responsabilitatea de a face astfel încât datele prezentate să fie efectiv asimilate şi evaluate de către participanţi în mod corespunzător şi adecvat. Utilizăm termenul de jocuri pentru a accentua ideea că un univers „ludic” favorizează asimilarea mesajelor transmise prin intermediul activităţilor propuse întocmai aşa cum procedează copilul care învaţă în timp ce se joacă, „învăţarea prin joc”. Termenul coordonator, alipit celui de psiholog, conferă, în concepţia noastră, atributul de expert care direcţionează (sau dacă preferaţi, manipulează) percepţiile, interacţiunile, vectorii cognitivi, înţelesurile implicate de exerciţii astfel încât să ajute participanţii să afle date în legătură cu ei înşişi, cu modul în care sunt în relaţie unii cu alţii, cu maniera în care se structurează şi acţionează grupurile, în fine, cu resorturile intime care creează acea realitate socială numită coeziune grupală.